Daniel H.

Ubisoft abandonează Steam? The Division 2 va fi lansat prin Epic Games Store

Postări Recomandate

La începutul lunii trecute vă povesteam despre Epic Games Store, noul sistem de distribuţie digitală prin intermediul căruia cei de la Epic Games (părinţii jocurilor Fortnite şi Unreal, dar şi autorii deosebit de popularului motor grafic Unreal Engine) îşi doresc să ameninţe poziţia de lider autoritar ocupată de Valve Corporation şi al său Steam.

Principalul argument oferit de Epic Games în favoarea propriei soluţii este reprezentat de procentajele rezultate din vânzări, sensibil mai mari decât în cazul Steam: cei care aleg să-şi publice jocurile prin intermediul Epic Games Store vor primi nu mai puţin de 88% din încasările generate de jocurile lor, cei de la Epic mulţumindu-se cu doar 12% din vânzări.

Cu ajutorul acestei strategii, cei de la Epic Games şi-au atras deja o serie de parteneri ce-şi vor publica jocurile pentru PC exclusiv prin intermediul Epic Games Store: Hades, cea mai nouă creaţie a studioului Supergiant Games (Bastion, Transistor), este disponibil în versiune Early Acces doar prin serviciul celor de la Epic, portarea pentru PC a jocului Journey (disponibil doar pe PS3 şi PS4 până acum) va sosi prin intermediul Epic Games Store, iar Skybound Entertainment a ales să publice pe PC sezonul final din The Walking Dead (salvat după falimentul celor de la Telltale Games) doar prin Epic Games Store. A fost confirmat şi faptul că Epic Games a “încurajat financiar” multe dintre aceste companii pentru a renunţa la Steam şi a îmbrăţişa noul Epic Games Store.

Cea mai nouă adăugire de pe această listă este însă un publisher cu greutate: anunţând cerinţele de sistem ale jocului, Ubisoft a confirmat că Tom Clancy’s The Division 2 va fi disponibil pentru PC doar prin intermediul Epic Games Store, precum şi prin propriul serviciu de distribuţie digitală (Uplay). Precomenzile pentru joc sunt de asemenea disponibile prin intermediul acestor platforme, cei care aleg să achiziţioneze ediţiile Standard, Gold sau Ultimate ale Tom Clancy’s The Division 2 în acest mod urmând să primească acces în viitoarea sesiune de testare Private Beta.

Rămâne de văzut dacă debutul în forţă al jocului Tom Clancy’s The Division 2 pe Epic Games Store va marca şi despărţirea definitivă a celor de la Ubisoft de serviciul Steam. S-ar putea să avem de-a face doar cu un experiment (poate chiar susţinut financiar de Epic Games), pentru a vedea cum răspunde publicul la o asemenea mişcare. Alte jocuri viitoare ale Ubisoft, cum ar fi Far Cry: New Dawn sau Skull & Bones, sunt listate în continuare pe Steam (în cazul lui New Dawn pot fi plasate chiar şi precomenzi), în timp ce întreg catalogul de titluri precedente ale publisher-ului este comercializat în continuare şi prin Steam.

Tom Clancy's The Division 2 va fi lansat pe 15 martie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

 

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum